77

Cum am facut eu astazi foto la Institutul de Hematologie din Bucuresti.

Cum astazi a fost Ziua Sigurantei Rutiere, am tras dimineata o fuga la Institut sa vedem cum (nu) doneaza lumea sange. Cum actiunea a fost cu premeditare, m-am pregatit, m-am culcat frumos, devreme si la 6:30, cu noaptea in cap, m-am trezit sa ii prind si pe donatori la fel de ametiti ca si mine. Pe la 7 si ceva ajung la institut si caut intrarea. Gasesc un gang cu doua intrari pe lateral si dau sa intru pe una dintre ele. In usa rasare un nene intr-o uniforma d-aia de poate fi orice, dar te prinzi ca e de la “paza”. Se scobeste in dinti cu ajutorul vajnicei respiratii pe care o detine, sugandu-si dantura cu gratie, in fata mea. Vizibil deranjat de prezenta lui in cadru, ii spun “Buna ziua”. Vizibil deranjat de prezenta mea acolo imi spune “Dumneavoastra?”. Ii explic ca vreau sa ajung unde doneaza lumea singe si imi zice "nu pe aici, pa dupe colt, la dreapta prima usa si apoi la etajul 1". Ies din gang, fac dupe colt, merg putin si trec de cladire. Cum ma prind repede ca nu in curtea casei lipite de institut trebuie sa intru, ma intorc sa caut intrarea. Gasesc pina la urma o chestie prin care ma strecor si ajung intr-un culoar lung pe tavanul caruia palpaiie cu ultimele puteri niste (un) neoane. Merg pe holul in cauza distrandu-ma ca par a fi intr-un “Shining” balcanic si ajung intr-o zona mai mare, luminata fiind doar de strictul necesar de neoane chioare ca sa nu iei in dinti un scaun sau un alt fraier care asteapta pe-acolo (cred ca era o sala de asteptare). La etajul unu, ajung intr-un mediu familiar - lume stand pe scaunele asezate pe linga pereti, cu ochii privind nicaieri, cu miinile indoite si cu vata la cot sau nu, dupa caz. Usor dezorientat, ma iau dupa un halat alb care trecea pe acolo, dar mai sprintene sunt doua femei care asteptau de ceva vreme. Cum intimitatea nu e punctul meu forte, ma asez linga ele si particip activ la discutie. Doamnele: “Am venit si noi astazi ca stiti, miine mai are o operatie si…” Halatul alb zice: ” Daaa, daaaaaa, sigur, normal, nici o problema, dati-mi numa acum buletinele si dup-aia”. Cum doamnele fac o pauza, ma bag eu si intreb sfios ”Unde se doneaza singe, nu va suparati?” Halatul se intoarce si zice ”a?” Eu, banuind ca am fost luat de prost, dat fiind faptul ca eram in Institutul de Hematologie deci “aici se doneaza singe”, rectific – sunt de la presa, cu ocazia zilei care este daca puteti si aveti posibilitatea, imi puteti arata sala unde stau romanii sa doneaza singe, etc. Halatul alb se transforma intr-o doamna care zimbeste (fortat) si imi spune "aaaaaaaa, trebuie pentru asta sa vorbiti cu doamna medic-sef-mare-vraci-pe-etajul-asta care doamna vietuieste la camera x". Camera x era un fel de terra promesa, deci un loc spre care toata lumea tindea, asa ca se organizase o coada, sa prinda fiecare cate ceva. Usa deschisa, pentru transparenta actului medical. Ma asez la coada apoi ies din rand. Diferenta intre actiuni - juma de ora de “nimic”. Ma scuz, incerc sa ignor privirile arzatoare ale semenilor si intru la marele-vraci-care-putea-sa-ma-ajute. Surpriza, un alt halat alb. Asta zice – "da' nu la mine, trebuie sa vorbiti cu doamna director". "Unde e?" "La 3". "La 3 unde?" "Pai pe unde ati venit?" "@#$@#$@#$?" Prin decorul de la “Shining”". "A, daca ati intrat pe acolo, urcati pe linga scara, pe aici". Okeeeee. La etajul 3 am avut impresia ca s-a desfiintat institutul. Era liniste, pace, intuneric si niste lazi frigorifice sau ceva piese de mobilier avangardist, pe hol toate (si intunericul si lazile si pacea samd). Fac o tura de coridor si ma intorc spre o usa din termopan, cu geam transparent (registratura) si dau sa intru, cand vad ca dupa ea urma un culoar in capatul caruia era o alta usa de termopan, pe care scria MARE SA SE VADA DE PE HOL: ACCESUL PERSOANELOR STRAINE STRICT INTERZISAAAA! Ok. Intru si merg pe culoarul din Shining 2. In mijlocul lui, un covoras de sters pe picioare. In capat, linga marele afis observ ca din usile duble una e deschisa. In cadru era pus un birou care practic bloca accesul in camera. La birou un halat alb care privea cum ma indrept spre el pe drumul Golgotei, pavat cu covoras. Imi sterg cu un subinteles extrem picioarele pe covorasul din mijlocul culoarului si mai continui 2 metri pina la biroul din cadrul usii, fara sa zic nimic. Halatul astepta un semn sa explodeze. Eu i-l dau – "Buna ziua!" Halatul zice – "Da?" (traducere mrrr) "Doamna director?" Halatul incepe sa se destinda fortat - "aaaa, dar nu e aici, poate la 4, aici nu a ajuns" "De la presa sunt” Halatul se destinde fortat si mai mult… "da, da, imi pare rau, nu e aici incercati la 4". Incerc la 4, nu e. “La ora asta nu e aici, e jos in partea ailalta, la cabinet” Ajung jos unde ma intilnesc cu vechiul prieten de la paza, care intre timp isi rezolvase problema dentara. Aflu din vorba in vorba ca doamna director nu a ajuns inca, ca e inainte de 9, mai bintui prin inca vreo doua “cabinete” dupa care ma declar infrant si parasesc incinta. Totul a durat doar o ora jumate, timp in care am vazut o usa pe care scria “Propaganda” si nenumarate afise cu “Doneaza sange” (eu le-as fi pus exact pe usa care ducea la sala de recoltare, ca sa stie romanul de ce a venit).

Concluzie: Ma dusesem propulsat de inaltatorul sentiment ca poate poate voi ajuta cu ceva (chiar sa donez singe, cine stie) si am plecat cu buzele umflate si cu un sentiment indescriptibil, dar pe care orice roman care a avut treaba cu sistemul sanitar romanesc il cunoaste. Astept sa vad ce clip mai scoate pe tv departamentul propaganda, ca si mai multi romani sa vina si sa bintuie sau sa fie purtati de colo colo de un sistem de doi lei, imbatrinit, si de cacat. Atit.